Fractura de os maxilar, cauze si tratament

Fractura de os maxilar este cauzata de actiunea factorilor traumatici care actioneaza prin mecanism direct la nivelul componentelor masivului facial, dar si indirect, prin transmiterea fortelor traumatice de la nivelul oaselor vecine care intra in componenta masivului osos facial. Oasele maxilare au o pozitie profunda, fiind asezate intre nas, oase zigomatice si mandibula.

Datorita localizarii, maxilarul este protejat de factorii traumatici. Totusi, cand se produc astfel de fracturi, sunt implicate de obicei si structurile moi, dar si structurile dento-parodontale. Cand impactul traumatic are o intensitate deosebit de mare, zonele de rezistenta sunt fracturate. Astfel, leziunile osoase au o distributie diversificata.

Cazuri de fracturi

Numarul redus de cazuri de fracturi de acest tip, comparativ cu totalul fracturilor de masiv facial, presupun existenta unui mecanism de producere extrem de violent asupra etajului mijlociu si care incrimineaza, pentru producerea lor, accidentele rutiere, agresiunile umane sau caderile accidentale.

Sunt anumite caracteristici ale osului maxilar care determina evolutia ulterioara a fracturii. Faptul ca osul maxilar este un os cavitar ce adaposteste sinusul maxilar, il face fragil. De asemenea, el intra si in alcatuirea altor cavitati – bucala sau nazala, ceea ce face ca o trauma a lui sa afecteze si aceste cavitati. Este asociat cu leziuni cranio-cerebrale. Fragmentele sale sunt deplasate numai de actiunea factorului traumatic direct, neavand insertii musculare cu forta mare.

Tipuri de fractura de os maxilar

  • fracturi de maxilar
  • fracturi partiale: fracturile crestei alveolare, fracturile tu berozitatii maxilare, perforatiile sau fracturile boltii palatine
  • fracturi totale
  • fracturi orizontale: fractura Le Fort I (fractura transversala joasa sau Guerin), fractura Le Fort II (fractura transversala mijlocie), fractura Le Fort III(fractura transversala inalta)
  • fracturi verticale
  • fracturi mixte
  • fracturi cominutive

Circumstante si mecanisme de producere pentru fractura de os maxilar

Dintre fracturile care au loc la nivelul viscerocraniului, numai 30% afecteaza osul maxilar. Restul de 70% afecteaza mandibula. Cu toate acestea, fracturile de maxilar au o serie de factori incriminanti precum accidentele rutiere (peste 80%), agresiunile umane, accidentele de munca ori sportive, precum si caderile accidentale.
Sporturile, ca factor etiologic, nu au toate aceeasi importanta in producerea fracturilor. Astfel, studii realizate in mai multe tari au relevat ca cele mai frecvente fracturi ale etajului mijlociu al fetei au loc in cadrul jocurilor care implica mingea: rugby (52%), crichet (7.1%) si fotbal (4.8%), dar si ciclism (15%). De asemenea, perioada dintre martie si august este predispusa fracturilor la nivelul masivului facial. Din cauza faptului ca in aceasta perioada se practica majoritatea jocurilor in aer liber.

Studiile statistice au evidentiat faptul ca aceste tipuri de fracturi au o incidenta mai mare printre persoanele de sex masculin, cu valori de 60-83%. Afecteaza de regula adultii tineri, cu varste intre 20 si 35 de ani, foarte rar afectand copiii.

Fractura de tip LeFort

Caderile accidentale produc fracturi atunci cand au loc de la inaltimi mari sau, in cazul oamenilor batrani, daca se dezechilibreaza si se lovesc de corpuri dure. Dintre fracturi, cele mai frecvente sunt fracturile orizontale de tip Le Fort majoritar : Le Fort II (57%), Le Fort I (27%), si Le Fort III (16%)

Fractura de tip LeFort I se produce de regula prin mecanism direct, dar si prin mecanism indirect. Clinic, fragmentul reprezentat de portiunea inferioara (alveolara) a maxilei este mobil si desprins in totalitate de restul masivului facial.

Fractura de tip LeFort II se produce pe o alta linie de rezistenta scazuta a masivului facial si anume la nivelul procesului zigomatic al maxilei, respectiv la nivelul suturii fronto-nazale. Din cauza formei de piramida a traiectului se mai numeste si fractura piramidala.

Fractura de tip LeFort III este cea mai severa dintre fracturile masivului facial deoarece, in acest caz, fragmentul mobil al fracturii este reprezentat de intregul masiv facial. Aceasta leziune este grava si deseori este asociata cu distructii importante de parti moi si elemente anatomice la nivelul liniei de fractura.

Diagnosticul fracturilor de maxilar

Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice specifice fiecarui tip de fractura. Dar si pe baza examenului radiologic care devine indispensabil pentru stabilirea unui diagnostic corect. Fracturile de maxilar prezinta semne clinice comune care ajuta la orientarea diagnosticului. Impreuna cu celelate semne caracteristice fiecarui tip de fractura in parte, ajuta medicul in punerea diagnosticului.

Complicatiile fracturilor de maxilar

Complicatiile pot aparea in momentul realizarii fracturii sau tardiv, din cauza consolidarilor vicioase ale oaselor maxilarului. Complicatiile care apar in momentul traumatismului sunt in principal de natura septica. Din cauza deschiderii focarului de fractura de la nivelul cavitatilor orale, nazale, a sinusurilor paranazale, acestea sunt expuse unui mediu septic.

Complicatiile tardive care pot aparea sunt repezentate atat de consolidarile vicioase, cat si de tuburarile fizionomice si functionale in urma acestora. Consolidarile vicioase apar atunci cand pacientul nu se prezinta imediat la medicul chirurg oro-maxilo-facial sau in cazul in care tratamentul aplicat nu a fost cel corect.

Tratamentul in fractura de os de maxilar

In cazul pacientilor cu fractura de os maxilar exista un protocol de conduita terapeutica care se aplica in functie de gravitatea leziunilor. Acest protocol este alcatuit din urmatoarele etape:

  • tratament de urgenta
  • tratament definitiv
  • tratamentul complicatiilor tardive, cand acestea exista

In functie de tipul de fractura de os maxilar, reducerea si imobilizarea de urgenta vor fi facute in mod diferit. Tratamentul in fracturile de maxilar trebuie realizat cat mai devreme, cand fragmentele care s-au deplasat pot fi pozitionate cu usurinta, fara a avea timp sa apara contractura musculara, si pentru ca fragmentele osoase sa nu se consolideze in pozitii vicioase. Imobilizarea se bazeaza pe raporturile ocluzale realizate cu mandibula. Daca mandibula este si ea afectata, aceasta va avea prioritate de tratament.

Dezideratul major il reprezinta refacerea formei anatomice si a fizionomiei etajului mijlociu al fetei, reducerea consolidarilor vicioase si realizarea unor conditii favorabile in vederea tratamentului protetic ulterior.

Autor: Dr. Buganu Elena, medic dentist ABC Eurodent, Sursa foto: www.aosurgeryreference.com, www.thescore.com, Sursa: Al. Bucur, C. Navarro Vila, J.Lowry, J. Acero – Compendiu de chirurgie oro-maxilo-faciala, Vol. I, Ed. Q Med Publishing, Bucuresti, 2009, surse proprii